Cristina Panait – Life Coach

Cristina Panait – Life CoachEsenţa vieţii o putem găsi în fiecare moleculă din tot ce ne înconjoară, iar pasiunile mele sunt legate de tot ce respiră şi co-există în mine şi în jurul meu: ador oamenii, plantele şi muzica, arta ca întreg şi mai mult decât atât, ceea ce divinitatea a ales să ne lase ca surse inimaginabile şi infinite de inspiraţie.

Sunt coach programare neuro-lingvistică, certificare master practician IANLP, formări şi cursuri în Terapia Iertării, Constelaţii Familiale, Tehnici de Relaxare şi Meditaţie, Inteligenţă Emoţională şi alte formări în dezvoltare personală. De asemenea, sunt practiciană a metodei Silva şi în primul rând, ca şi tine, sunt interesată de cunoaştere şi evoluţie sub toate formele ei.

Am coordonat ateliere de coaching şi te voi însoţi şi în cadrul Clubului de Inteligenţă Emoţională.

Pentru mine, coaching-ul este o misiune. Rolul meu este să te însoțesc pe drumul către împlinirea viselor tale. Te voi ajuta să faci cele mai bune alegeri, să-ţi recunoşti resursele nelimitate, să-ţi descoperi dorinţele şi temerile. Împreună, vom identifica abilitățile și comportamentele care te vor conduce către excelenţă pe toate planurile.

Într-un cuvânt, îţi voi sta alături să atingi şi menţii calitatea vieţii.

Pornind de la relaţia cu tine însuţi, consider că singurul care poate porni motorul propriei vieţi eşti chiar tu. Acceptându-ţi viaţa de până acum şi iertându-te pentru tot ce-ai făcut, ce n-ai făcut sau ce ai fi putut să faci, poți să te bucuri de minunile vieţii de zi cu zi, construind armonios şi echilibrat întreg sensul vieţii tale de aici înainte.

Frumusețea stă în simplitatea cu care îţi trăieşti viața şi cu care alegi să iei decizii bazate doar pe ceea ce vine din sursa ta interioară, învăţând să te asculţi şi să te preţuieşti zi de zi.